Compartiment Evaluare si Statistica Medicala Spitalul Clinic CF nr. 2 Bucuresti

Spitalul Clinic CF nr. 2  Bucuresti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei functii contractuale vacante de registrator medical in cadrul  Compartimentului Evaluare si Statistica Medicala.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

- diploma de bacalaureat

- 6 luni vechime in specialitate

- Cunostinte operare PC

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 noiembrie 2015   2015, ora 15:30: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 decembrie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
  • 10 decembrie  2015, ora 13:30: proba interviu.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Tematica si Bibliografie

pentru ocuparea posturilor vacante de registrator medical

Compartiment  Evaluare si Statistica Medicala

1. Notiuni generale elementare privind arhitectura hardware a unui calculator: procesor, memorie interna, echipamente periferice uzuale de intrare / iesire si stocare a informatiilor.

2. Notiuni generale elementare privind sistemul de operare WINDOWS XP / WINDOWS 7/ WINDOWS 8 (la alegere): copiere, mutare, redenumire fisiere cu programul Windows Explorer, crearea unui shortcut pe desktop, închiderea normala si în siguranta a sistemului.

3. Notiuni generale elementare privind Internetul: lansarea programului Internet Explorer, accesarea unui site (Yahoo), trimiterea unui e-mail cu atasament.

4. Notiuni generale elementare privind o retea locala de calculatoare (LAN): avantajele lucrului în retea, resurse locale, resurse partajabile si resurse nepartajabile, resurse partajate. Partajarea unui folder, partajarea unei imprimante.

5. Notiuni generale elementare privind procesorul de texte WORD: formatarea paginii, formatarea textului, inserarea în text a unui tabel WORD, inserarea în text a unui tabel EXCEL.

6. Notiuni generale de nivel mediu privind procesorul de tabele EXCEL: formatarea paginii, formatarea liniilor si a coloanelor, formatarea celulelor, domenii de celule, însumari pe verticala si pe orizontala, formule de calcul, functii, copierea celulelor, copierea si mutarea foilor de calcul din cadrul aceluiasi registru, preluarea unor date dintr-o celula în alta din cadrul aceleiasi foi de calcul si din cadrul altei foi de calcul a aceluiasi registru, autoumplerea celulelor (autofill), reprezentari grafice sub forma de diagrame 2D si 3D.

7. Completarea foii zilnice de miscare a bolnavilor: bolnavi aflati, internati, transferati din cadrul altor sectii, transferati în alte sectii, externati, decedati, zile de spitalizare.

8. Completarea foii zilnice de alimentatie. Regimuri alimentare

9. Completarea datelor generale ale pacientului din cadrul foii de observatie clinica generala (FOCG) pe baza documentelor obligatorii, pe tipuri de situatii.

BIBLIOGRAFIE: - Orice lucrari, manuale sau cursuri de informatica, de nivel mediu, aparute in ultimii 5 ani, ce trateaza problemele din tematica .

                       - “Manual de metode matematice în analiza starii de sanatate”, autor Petru Muresan, Ed. Medicala, 1989

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.
  8. chitanta plata 50 lei

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând www spcf2.ro Relatii suplimentare la sediul Spitalului Clinic CF nr. 2 Bucuresti, B-dul Marasti nr. 63, sector 1.