Spitalul Clinic CF nr. 2 Bucuresti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei funcții contractuale vacante de referent specialitate I (1 post) in cadrul Serviciului Managementul Calitatii.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
o a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
o b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
o c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
o d) are capacitate deplină de exercițiu;
o e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
o f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
o g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
o Diploma de absolvire a invatamantului superior cu diploma de licenta
o 6 ani si 6 luni vechime in specialitate
o Cunostinte operare PC
o Formarea in domeniul Managementului Calitatii in spitale constitue avantaj

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
o 11 martie 2019, ora 15:30: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
o 26 martie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
o 28 martie 2019, ora 15:00: proba interviu.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE
concurs ocuparea functiei vacante de referent specialitate I
la Serviciul Managementul Calitatii


Bibliografie:
1. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 652 din 28 august 2015 - TITLUL VII SPITALELE;
2. Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul sănătății, cu modificările ulterioare, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 599 din 26 iulie 2017;
3. Legea nr. 46/2003 Legea drepturilor pacientului, cu modificările și completările ulterioare, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 51 din 29 ianuarie 2003;
4. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat în MONITORUL OFICIAL, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016
5. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 446/2017 pentru aprobarea Standardelor, Procedurii şi metodologiei de evaluare şi acreditare a spitalelor, publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 300 din 27 aprilie 2017;
6. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 975/2012 privind organizarea structurii de management al calităţii serviciilor medicale în cadrul unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale, publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 689 din 5 octombrie 2012;
7. Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 7 mai 2018
8. Ordinul Președintelui ANMCS nr. 58 din data de 12.03.2018 privind aprobarea documentelor obligatorii solicitate și a documentelor suplimentare necesare desfăşurării procesului de evaluare şi acreditare a unităților sanitare cu paturi precum și a modului de validare a acestora, publicat pe pagina de web www.anmcs.gov.ro
9. Ordinul Președintelui ANMCS nr. 639/2016 din 18 octombrie 2016, pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a unităţilor sanitare acreditate, publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 848 din 25 octombrie 2016
Tematică:
1. Atributiile generale ale Structurii de Management al Calitatii Serviciilor Medicale
2. Etapele procesului de acreditare a spitalelor
3. Rolul și atribuțiile Serviciului de Management al Calității Serviciilor în procesul de monitorizare a unităților sanitare acreditate
4. Scopul analizei rezultatelor evaluării satisfacției pacienților și angajaților în realizarea politicii de calitate a spitalului
5. Obiectivele generale ale controlului intern managerial
6. Metodologia de elaborare si revizuire a procedurilor
7. Managementul riscurilor/ Metodologia de elaborare si gestionare a Registrului Riscurilor in unitatile sanitare
8. Indicatori, cerințe și criterii în procesul de implementare a standardelor de acreditare
9. Modalități de evaluare a activității spitalului prin prisma complianței la standardele de acreditare
10. Organizarea, realizarea și scopul auditului clinic – rolul Serviciului de Management al Calității Serviciilor Medicale în acest process
11. Organizarea, funcționarea și atribuțiile Comisiei de monitorizare a sistemului de control intern managerial
12. Organizarea, funcționarea și atribuțiile Comisiei de monitorizare a implementării sistemului de management al calității
13. Identificarea, raportarea și analiza evenimentelor adverse asociate asistenței medicale
14. Reguli generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal
15. Identificarea și analiza neconformităților - elaborarea și implementarea planului de măsuri corective.


Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
7. curriculum vitae.
8. chitanta de plata 50 lei.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând www spcf2.ro Relatii suplimentare la sediul Spitalului Clinic CF nr. 2 Bucuresti, B-dul Marasti nr. 63, sector 1.