Spitalul Clinic CF nr. 2 Bucuresti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei funcții contractuale vacante de asistent medical debutant in cadrul Cabinetului Psihiatrie – Ambulatoriul Integrat
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
o a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
o b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
o c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
o d) are capacitate deplină de exercițiu;
o e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
o f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
o g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

- diploma de bacalaureat
- absolvent studii medii/postliceale de specialitate
- fara vechime in specialitate
- Cunostinte operare PC
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
o 9 august 2019, ora 12.00 termenul limită pentru depunerea dosarelor;
o 26 august 2019, ora 10:00: proba scrisă;
o 28 august 2019, ora 10.00: proba interviu.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
TEMATICA
PENTRU OCUPAREA POSTULUI TEMPORAR VACANT ASISTENT MEDICAL DEBUTANT
AMBULATORIU INTEGRAT DE SPECIALITATE – CABINET PSIHOLOGIE

1. Nevoile fundamentale
2. Administrarea medicamentelor
3. Determinarea grupelor de sange
4. Transfuzia de sange
5. Pregatirea preoperatorie
6. Supravegherea postoperatorie si ingrijirile acordate pacientilor operati
7. Pregatirea pacientului pentru explorari radiologice
8. Pregatirea pacientului pentru explorari endoscopice
9. Sondaje,spalaturi,clisme
10. Punctia,biopsia
11. Recoltarea produselor biologice si patologice
12. Urgente medico-chirurgicale
13. Constante biologice ale analizelor de laborator
14. Reguli generale de practica a dezinfectiei si a dezinfectantelor
15. Sterilizarea
16. Atributiile asistentei medicale in activitatea de prevenire si combatere a infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare
17. Precautiuni universale
18. Consimtamantul pacientului privind interventia medicala
19. Exercitarea profesiei de asistent medical –dispozitii generale
20. Dezinfectia prin mijloace fizice si chimice.


BIBLIOGRAFIE
pentru ocuparea prin concurs a postului de asistent medical generalist/debutant

1.Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistenti medicali.Ghid de nursing,Lucretia Titirca,Editura- Viata Medicala Romanesca,2005

2.Urgente medico-chirurgicale,Sinteze,Lucretia Titirca,Editura Medicala,Bucuresti,2006


3.Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali,Lucretia Titirca,Editura Viata Medicala Romaneasca.2008
4.Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale,Lucretia Titirca,Editura Viata Medicala Romaneasca,2008
5.OUG 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical,precum si organizarea si functionarea OAMGMAMR
6.OMS nr. 261/06.02.2007,pentru aprobarea Normelor tehnice privind curatarea,dezinfectia si sterilizarea in unitatile sanitare
7.OMS nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deseurilor rezultate din activitatile medicale si a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza nationala de date privind deseurile rezultate din activitati medicale
8.Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului
9.OMS nr.916/2006 privind prevenirea si combaterea infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare
10.OMS nr.1142/2016 privind aprobarea procedurilor de practica pentru asistentii medicali generalist ,cu modificarile si completarile ulterioare.

 

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
7. curriculum vitae.
8. chitanta plata taxa concurs 50 lei
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând www spcf2.ro Relatii suplimentare la sediul Spitalului Clinic CF nr. 2 Bucuresti, B-dul Marasti nr. 63, sector 1.