DOCUMENTE NECESARE LA INTERNAREA IN SPITAL:
• bilet de internare de la medicul de specialitate din policlinica sau medicul de familie
• carte de identitate;
• dovada de asigurat (adeverinta de salariat pentru persoanele incadrate in campul muncii sau dupa caz, cupon de pensie (pentru pensionari), cupon de somaj (pentru someri), adeverinta de elev/student (pentruelevi/studenti)
• adeverinta CAS (pentru Casa OPSNAJ, coasigurati, asiguratii care isi platesc la trezorerie contributia)
• card european
Conform Contractului Cadru cu casa de asigurari de sanatate, privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, bolnavii care nu dovedesc calitatea de asigurat printr-unul din actele mentionate mai sus si nu reprezinta urgenta medico-chirurgicala, nu pot fi internati, decat cu plata serviciilor medicale.
In majoritatea cazurilor cand acestea nu presupun o situatie urgenta , internarea in unitatea noastra se face pe baza de trimitere din partea medicului de familie sau din partea medicului specialist din Ambulatoriul integrat.
Este important sa respectati orice instructiune speciala pe care o primiti in legatura cu internarea dvs.; la solicitarea personalului va rugam sa puneti la dispozitie datele de identitate corecte precum si actele ce demonstreaza calitatea dvs. de asigurat.
In timpul spitalizarii, s-ar putea sa fie necesar transferul dvs. in alte sectii. Acest lucru se va realiza cu scopul de a imbunatati calitatea ingrijirii dvs. sau a altor pacienti din spital.
In cazul spitalizarilor de zi va atragem atentia ca acestea se fac pentru o procedura ce nu necesita spitalizare in regim continuu, deci nici costurile hoteliere nu se regasesc in cadrul acestui tip de spitalizare.
OBIECTE NECESARE LA INTERNARE:
Lista medicatiei curente, inclusiv medicamentele naturiste sau fara prescriptie pe care le luati, astfel incat sa avem o imagine completa a anamnezei dumneavoastra.
Obiectele si materialele necesare igienei dvs. personale in spital:
• Crema si aparat de barbierit ;
• Pieptene si perie de par ;
• Prosop si sapun ;
• Periuta si pasta de dinti ;
• Pijamale / camasa de noapte ;
• Halat si papuci ;
Obiectele de valoare nu se pastreaza cu dvs. in spital: Spitalul nu isi asuma responsabilitatea pentru obiectele de valoare ca de exemplu bani, bijuterii si alte bunuri personale. Pacienii sunt rugati sa trimita acasa prin intermediul rudelor bunurile personale, inclusiv obiectele de valoare, bijuteriile si documentele importante. Pastrati numai sume mici de bani (suficienti pentru cheltuieli zilnice, sau eventual pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de drumul de intoarcere de la spital acasa).
Nu uitati! Comunicati personalului spitalului numele, adresa si numarul de contact ale rudei dvs. cea mai apropiata.
PROCEDURI DE EXTERNARE
Momentul si ziua externarii va vor fi anuntate cu o zi inainte de medicul curant , lucru ce va permite sa va puneti la punct cu cele necesare externarii:
• Anuntati-va familia sau ruda cea mai apropiata de externarea dvs.. Daca nu aveti mijloace personale (telefon mobil) pentru acest lucru, solicitati ajutorul personalului spitalului;
• Solicitati biletul de externare in dublu exemplar – cu una din copii urmand sa va prezentati la medicul de familie pentru inregistrare si eliberarea eventualelor retete medicale sau concediu medical.
• Interesati-va daca aveti nevoie de o programare la Ambulatoriu sau de tratament prelungit.
REGULI DE VIZITARE
Grija fata de pacienti este prima preocupare a spitalului nostru. Pentru a optimiza serviciile medicale si de asistenta , vizitarea pacientilor este limitata la un anumit program si de aceea ii rugam pe pacienti si pe vizitatori sa respecte orele de vizita dupa cum urmeaza:
Program pentru vizitatori
Luni – vineri 15:00 – 20:00
Sambata – duminica 10:00 – 20:00
Vizitele sunt interzise in afara orelor de mai sus. Durata unei vizite este limitată la 60 de minute. In cazul aparitiei virozelor respiratorii din sezonul rece sau altor afectiuni transmisibile programul vizitelor se poate restrictiona sau interzice, in functie de hotararea conducerii spitalului.
Vizitele care se fac in afara acestui program, numai in cazuri speciale, pot fi stabilite cu personalul medical al sectiei (medicul sef de sectie, medicul curant) prin solicitarea unui bilet de voie. In aceasta situatie aveti nevoie de halat de protectie si papuci.
Copiii care isi viziteaza rudele in spital trebuie sa fie insotiti si supravegheati tot timpul de catre un adult. Vizitatorilor li se cere sa ia la cunostinta regulile de igiena a mainilor si sa accepte sfaturile personalului din spital in legatura cu protocolul de prevenire a infectiilor.
Daca sunteti racit, aveti gripa sau nu va simtiti bine, este indicat sa nu faceti vizite in spital (la nevoie masca de protectie).
SECURITATEA MEDIULUI SPITALICESC
Folosirea telefoanelor mobile cu camera foto este strict interzisa.
Folosirea camerelor video in scopul filmarii este strict interzisa.
In timpul vizitei medicului si tratamentelor medicale telefonul va fi inchis. Va rugam sa luati la cunostinta faptul ca un comportament neadecvat din partea rudelor sau pacientilor nu va fi tolerat. In aceasta situatie vor fi chemate organele de ordine.
TRANSPORT SI ACCES
Spitalul este situat la iesire pe axa de nord a oraşului, în intersecţia Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti 63, vis-a-vis de Hotelul Pullman (fost Sofitel). Se poate ajunge cu mijloacele de transport in comun astfel: linia de tramvai 41, autobuz 282
PROGRAMUL DE MASA
Veti avea la dispozitie un meniu stabilit de medicul curant. Daca urmati o dieta speciala, trebuie sa informati medicul curant sau asistenta medicala de salon. Mesele sunt servite la urmatoarele ore:
Program de servire a mesei pentru pacienti
MIC DEJUN 8,30-9
PRANZ 12,30-13
CINA 17,30-18
Sfatuim vizitatorii sa evite introducerea in spital a oricarui tip de mancare, mai ales pe timp de vara, cand exista restrictii la oua, lapte, frisca, smantana. Spitalul nu isi asuma raspunderea oricaror reactii adverse pe care pacientii le pot suferi din cauza alimentelor care nu au fost pregatite sau furnizate de catre spital.
ACCESUL LA INFORMARE
Pe durata tratamentului, trebuie sa va simtiti liber sa discutati despre conditia dvs. cu doctorul, asistenta, asistentul social sau terapeutul. Acesta va ofera explicatii si va permite sa-i adresati intrebari sau sa cautati lamuriri referitoare la orice subiect care va poate fi neclar. Pentru procedurile medicale , trebuie sa primim acordul dvs., acesta facandu-se prin semnarea unui model de protocol numit Consimtamantul informat al pacientului.
RĂSPUNS (FEED-BACK)
Daca aveti cuvinte de lauda la adresa spitalului ori serviciilor de care ati beneficiat sau daca doriti sa ne informati cu privire la orice tip de deficienta pe care ati observat-o, va rugam sa nu ezitati sa ne contactati prin site-ul de internet al spitalului: la sectiunea contact, unde veti avea posibilitatea de a trimite direct mesaje, sau sa completati formularul de feed-back.
Responsabilul cu asigurarea calitatii serviciilor din sectie (seful de sectie, asistenta sefa) va vor ajuta sa rezolvati problema in cel mai scurt timp. Drepturile si obligatiile pacientului vă sunt puse la dispoziţie de personalul medical precum şi Regulamentul de Ordine Interioara. Va rugam sa le respectati.
REGULI GENERALE DE IGIENÃ
• Numãrul maxim de vizitatori admisi la un pacient este de douã persoane.
• Se interzice vizitarea pacienților de cãtre persoanele care prezintã simptome ale unei boli infecto-contagioase (în special virozã respiratorie, boalã diareicã acutã, boalã eruptivã, etc.).
• La intrarea în sectie vizitatorii vor avea echipament de protectie asigurat de spital: halat sau pelerinã, botosei, iar în sectii de terapie intensivã, hemato-oncologie si mascã, bonetã.
• Se vor folosi circuitele si cãile de acces semnalizate pentru vizitatori.
• Vizitatorii nu vor determina pacientii sã iasã din incinta spitalului în tinuta de spital.
• Vizitatorii nu au voie:
a. sã se aseze pe patul pacientului;
b. sã atingã mesele de tratament, cãrucioarele de pansamente, echipamente sau aparatura medicalã;
c. sã atingã recipientele inscripționate cu mesaje avertizoare de risc, de exemplu pictograma de "risc biologic"
• Se vor respecta indicatiile medicului curant cu privire la alimentele permise, în functie de specificul afectiunii si al procedurilor de diagnostic sau tratament aplicate.
• Nu se vor aduce în spital alimente perisabile (creme, înghetatã, ouã de casã, lapte de casã, etc.).
• Nu se vor aduce flori pacientilor internati în sectii chirurgicale, obstetricã-ginecologie, de terapie intensivã, hemato-oncologie.
• Vizitatorii vor respecta indicațiile personalului medico-sanitar privitoare la mãsurile aplicate în situatii epidemiologice deosebite (carantinã, etc.).
DREPTURILE PACIENŢILOR
Conform Legii drepturilor pacientilor nr.46 / 2003
• Pacientii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltã calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare si materiale.
• Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoanã umanã, fãrã nici o discriminare.
• Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum si la modul de a le utiliza.
• Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitãtii si statului profesional al furnizorului de servicii de sãnãtate.
• Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra stãrii sale de sãnãtate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecãrei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuãrii tratamentului si nerespectãrii recomandãrilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.
• Pacientul are dreptul de a decide dacã mai doreste sã fie informat în cazul în care informatiile prezentate de medic i-ar cauza suferintã. Informatiile se aduc la cunostintã pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate.
• Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sã nu fie informat si de a alege o altã persoanã care sã fie informatã în locul sãu.
• Rudele si prietenii pacientului pot fi informați despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
• Pacientul are dreptul de a cere si a obtine o altã opinie medicalã.
• Pacientul are dreptul sã solicite si sã primeascã, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si îngrijirilor acordate pe perioada spitalizãrii.
• Pacientul are dreptul sã refuze sau sã opreascã o interventie medicalã asumându-si, în scris, rãspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
• În cazul în care pacientul necesitã o interventie medicalã de urgentã consimtãmântul reprezentantului legal nu mai este necesar.
• Consimtãmântul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pãstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sãu, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
• Consimtãmântul pacientului este obligatoriu în cazul participãrii sale în învãtãmântul medical clinic si la cercetarea stiintificã.
• Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicalã fãrã consimțãmântul sãu, cu exceptia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului si evitãrii suspectãrii unei culpe medicale.
• Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale.
• Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îsi dã consimtãmântul explicit sau dacã legea o cere în mod expres.
• Pacientul are acces la datele medicale personale.
• Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material si de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
• Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de cãtre un medic acreditat din afara spitalului.
• Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue pânã la ameliorarea stãrii sale de sãnãtate sau pânã la vindecare.
• Pacientul are dreptul sã beneficieze de asistentã medicalã de urgentã, de asistentã stomatologicã de urgentã si de servicii farmaceutice, în program continuu.
DREPTURILE PACIENTULUI ÎN DOMENIUL REPRODUCERII
CONDITII GENERALE DE INTERNARE:
• Bilet de trimitere de la medicul de familie si/sau bilet de trimitere/internare de la medicul specialist din ambulatoriu;
• Documentul care dovedeste calitatea de asigurat a persoanei;
• Buletin de identitate sau Cartea de identitate, original si xerocopie;
• Carnet de sãnãtate;
• În cazurile de urgențã nu este necesar biletul de trimitere.
CONDIŢII GENERALE PENTRU ACORDAREA CONSULTAŢIILOR ÎN AMBULATORIUL INTEGRAT DE SPECIALITATE AL SPITALULUI:
• Bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic specialist, cu excepția urgentelor si afecțiunilor confirmate;
• Carnet de sãnãtate;
• Documentul care dovedeste calitatea de asigurat a persoanei;
• Buletin de identitate sau Cartea de identitate
iar pentru copii Certificatul de nastere;
• Pentru eliberarea concediului medical:
- adeverințã în care se va menționa numãrul de zile de concediu medical de care a
beneficiat salariatul în ultimele 12 luni;
- formularul de concediu medical inițial (dacã este cazul).
NOTA DE INFORMARE PRIVIND PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Nota de informare privind protectia datelor cu caracter personal privind starea de sanatate adresata pacientilor Spitalului Clinic cf 2 Bucureşti se poate vizualiza aici.
Pentru vizualizare aveti nevoie de programul Adobe Reader.
INFORMATII PRIVIND EXTERNAREA
Medicul curant aduce la cunostinta pacientului data externarii cu cel putin 24 ore inainte.
La externare pacientul primeste urmatoarele documente:
• Bilet medical de ieșire;
• Scrisoare medicalã;
• Rețetã medicalã;
• Indicații privind regimul alimentar și de viațã;
• Recomandãri privind tratamentul la domiciliu;
• Reconsult dupã o perioadã stabilitã;
• Concediu medical;
• Se recomanda ingrijire medicala la domiciliu (daca este cazul), servicii ce pot fi oferite de furnizorii de ingrijiri la domiciliu;